OSPG

ospgOrganizația Studenților din Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești (OSPG) este o asociație tânără înființată în anul 2009 de către cinci studenți de la Facultatea de Inginerie Mecanică, în frunte cu Victor Bănică. Din anul 2011 organizația a fost preluată de Ilie Cristi – Marian student la Facultatea de Științe Economice.

Printre scopurile OSPG se numără:

1)      Reprezentarea intereselor studenţilor, indiferent de formă de învăţământ, studii de licenţă sau masterat, în faţa factorilor de decizie a Universităţii Petrol-Gaze, Ministerului Educaţei şi Cercetării, în vederea dobândirii şi apărării drepturilor culturale, sociale şi economice;

2)      Promovarea acţiunilor cultural civice ale studenţilor din Universitatea Petrol-Gaze şi de respectare a drepturilor care li se cuvin;

3)      Realizarea unităţii de acţiune a tuturor studenţilor din cadrul Universităţii Petrol-Gaze, pentru a contribui la  promovarea şi ameliorarea vieţii studenţeşti;

4)      Desfaşurarea şi sprijinirea acţiunilor destinate studenţilor, acţiuni cu caracter instructiv, educativ, ştiinţific, cultural-sportive, religioase etc.;

5)      Promovarea legalitătii şi democraţiei, principiilor competenţei şi valorii;

6)      Dezvoltarea şi întărirea asociaţiei;

7)      Organizarea şi desfăşurarea de activităţi pentru petrecerea timpului liber a studenţilor din Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti;

8)      Promovarea relaţilor de prietenie şi de colaborare cu toate organizaţiile similare din ţară şi din străinătate;

9)      Desfăşurarea de activităţi umanitare şi ecologice;

OSPG este membră a Federației Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR) și cu ajutorul acesteia s-a implementat în Ploiești proiectul european „Tineri antreprenori de succes”, iar din toamna acestui an urmează să se implementeze și celalalt proiect al Federației („Toți egali”).

OSPG se bucură de sprijinul Universității Petrol – Gaze din Ploiești, reprezentată de domnul rector Mihai Pascu Coloja și de cel oferit de Casa de Cultură a Studenților din Ploiești, reprezentată de doamna director Daniela Buzoianu.

Leave a comment